miercuri, 18 martie 2015

2015

        După 2 ani și un pic de tăcere pe blog, nostalgia m-a adus din nou aici. Defapt, ma uitam pe niște bloguri, acțiune pe care recunosc, n-am mai avut timp sa o fac în ultima vreme. Aparent, ai foarte mult timp la 24 de ani, sau la 22, atunci când am scris ultima dată aici. În realitate, este un pic diferit, sau în cazul meu lucrurile s-au petrecut un pic diferit. Am decis să scriu din nou pentru că mă aflu într-o periodă mai liniștită, în care am decis să mă întorc la ceea ce-mi place, ceea ce mă definește și ceea ce mă pasionează.   
        Nu voi mai aborda politica, am înțeles dupa atâția ani în care am scris mai multe articole pe acest blog că nu am nici puterea necesară, nici nervii și nici interesul pentru a mai aborda acest subiect. Cu toate astea, nu pot să neg cu nu aș mai avea plăcerea unei dezbateri, dar asta numai dacă sunt provocat de unul dintre voi, cei care mă citiți. 
           Așa că. în continuare vom discuta despre ceea ce vă place vouă și ceea ce îmi mai place și mie. Cam atât, v-am lăsat, deocamdată!

duminică, 10 februarie 2013

2013, am sosit!

 Fară prea multe introduceri, m-am hotărât să rescriu pe blog. Mi-a luat cam 10 minute să-mi aduc aminte username-ul şi parola, dar am reuşit.
 Nu am mai scris, pentru că, îmi place să spun "nu am mai avut timp". Practic, mai multe motive au condus la o oarecare tăcere online pe care am manifestat-o în ultima perioadă. M-am decis, să redeschid activitatea blogului, de dragul postărilor pe care le-am recitit în seara asta.
 Însă, doresc să fac referiri cât mai puţin politice şi să încerc să surprind aspecte generale, care să intereseze mai mult de doi potenţiali cititori.
 A trecut multă vreme de la ultima postare şi o trecere în revistă a acestei perioade ar ocupa mai mult decât jumatatea de noapte pe care o mai am acum în faţă şi ar seca şi ultima fărâmă de energie pe care o poate furniza cafeaua pe care am băut-o la 22. Aşa că o să fiu scurt şi concis.
 M-am schimbat, mai bine zis ne-am schimbat. Băsescu e tot acolo, oarecum justificat. Ponta este în continuare Premier, Antonescu încă se visează Preşedinte. Greşit, pot spune. În primul rând, Băsescu merită să fie în continuare preşedinte, pentru că avem o opoziţie, respectiv o putere de toată jena şi fiecare ţară are conducătorii pe care îi merită. Ponta nu are ce căuta în funcţia aceea, este incapabil, pueril şi mult prea slugă al unei organizaţii odioase şi complet ticăloase. Mai mult, Antonescu a avut o prestaţie în vară de toată jena, în momentul interimatului de la Cotroceni, drept pentru care nu îl văd un posibil om de pus la conducere.
 Genial, este faptul că PP-DD, o chestie inventată de nişte băieţi într-o garsonieră a fost ultra-votată şi acum este în Parlament. În rest, lături, o ducem din ce în ce mai rău, pe Isărescu nu-l întreabă nimeni de vorbă şi economia este pământ.
 Urmează!

vineri, 8 iunie 2012

Esti prost? Nu, esti destept?

      Cateodata ma intreb, chiar suntem chiar asa de prosti? Si intrebandu-ma privesc la alte popoare, la alte natii, nici macar la cele apropiate. Ma uit de exemplu la englezi sau la locuitorii din S.U.A. . Si uitandu-ma imi dau seama ca nu, nu suntem chiar la fel de prosti. Si atunci vine a doua intrebare si anume de ce o ducem asa de rau? Raspunsurile pot veni in avalansa de la oameni care isi dau cu parearea, de cele mai multe ori neavizat. Si eu am o parere la fel de neavizata dar sper sa nu fie foarte contestata! Uitandu-ma la alte popoare am observat ca majoritatea populatiei are un nivel al ineligentei destul de scazut, sau mai bine zis, nu au o pregatire profesionala foarte buna. Pot spune cu tarie ca in S.U.A. majoritatea oamenilor nu stiu sa practice decat meseria pe care o fac ca slujba si nimic mai mult. Anglia se poate inscrie in acelasi registru. Nimic mai mult decat o mare de prosti, dar buni de un singur lucru, de munca! Si totusi am mai observat ceva, elitele care ii conduc. Toata “prostimea” despre care am vorbit mai devreme este condusa de oameni capabili, oameni care si in momentul in care fura sunt capabili sa isi pastreze o imagine sunt capabili sa se ascunda si mai mult decat toate sunt capabili sa fure cu masura! Acum putem sa tragem o concluzie si pentru noi, elitele noastre sunt ascunse printre posti si ce e si mai rau ca multi prosti conduc elitele. Suntem in acest hal pentru ca am acceptat aceasta situatie de prea mult timp. Nu pot sa ignor contextul politic si social ce a influentat pana acum spatiul unde Romania si-a desfasurat activitatea ca stat in ultimile secole, dar nu pot sa nu blamez acest popor care dupa parerea mea este ori prea destept ori prea prost!

duminică, 27 mai 2012

Ce trebuie sa ai ca sa nu fi de porc :

Bifeaza din urmatoarea lista pentru a afla cat de "neporc" esti :

  • Iphone 4/4s, in general telefonul care se poate sa il gasesti chiar si in cele mai ciudate situatii la cei mai ciudati oameni, este peste tot si se potriveste oricui
  • Geanta/Geamantan Louis Vuitton (sau ceva care sa aiba imprimeul ala) sper ca in curand sa apara si punga de un leu cu acelasi nume
  • Ceas cat cel din Gara de Nord, ca dimensiune nu ca exactitate
  • Haine/Incaltaminte oribila de la Zara sau alt magazin de fita falsa, scumpa dar la fel de proasta si mult mai ridicola ca cea turceasca
  • Masina nemteasca, de prefererat motor peste 2 jumate si de cele mai multe ori BMW sau VW
  • Ochelari cu scris in margine aviatori sau tocilari Ray Ban
  • Ceva oribil de pus la gat sau la mana de la Police, Diesel, etc
  • Un portofel cu 10 carduri in cascada
  • Pantaloni cu turul jos si conici
  • Trening cu Romania, pantaloni conici
  • Adidasi cu plasa
  • Fes prezervativ
  • Freza ca a lui Smiley sau freza "capita batuta de vant"
  • 4000-5000 de prieteni pe Facebook
  • Vocabular din 5 cuvinte
  • Admirator al regalitatii sau macar nationalist
  • Pasiune pentru aparate sau macar pentru pariuri sportive
  • Cel putin o chestie care sa aiba un "mar muscat" pe ea
  • Pasiunea pentru Centrul Vechi
  • Sustinerea patimasa a unei echipe de fotbal din Romania

duminică, 29 aprilie 2012

Recomandati-mi seriale

Mi se pare foarte interesanta tema si pe Facebook imi e greu sa o dezvolt. Va zic ce am vazut si chiar vreau sa aud sugestii pentru ca nu mai am prea multe idei.
 Top favorite :
1. Entourage
2. Boardwalkempire
3. Game of Thrones
4. House M.D.
5.Californication
6.The Big-Bang Theory
7.Two and a Half Men
8.Supernatural
9.Rome
10.Spartacus Blod and Sand
11.Family Guy
12.Once Upon a Time
13.That 70's Show
14. My Name is Earl
15.Naruto
16.Dragon Ball

Ce am insirat pana acum le-am vazut cu totul sau aproape cu totul. Am mai cochetat dar nu m-am simtit atras de :
  • Dexter
  • Friends
  • True Blood
Astept si parerile voastre, mentionez ca topul nu este chiar exact si se refera la gusturi personale! Atat!

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Cat de prost poti fi? Intreaba-l pe Ponta!

     Poate ca o sa para ciudat, pentru ca pana acum am latrat contra PDL-isitilor si stati linistiti, tot ii vreau morti din punct de vedere politic. Insa imi pare rau sa o spun, dar avem o "fosta opozitie" de mai mare jena. In momentul in care guvernul nu a mai avut sustinere politica in Parlament, mi se pare normal ca printr-un gest democratic numit motiune de cenzura acel guvern sa pice. Ceea ce nu inteleg este de ce ai vrea puterea, adica postul de Prim-Ministru in momentul in care Basescu este presedinte. Adica stim clar ca Basescu va cauta intotdeauna un tap ispasitor pentru tot ceea ce este prost in tara asta si ca toata lumea este de vina numai el nu este. Insa cred ca lovitura asta pe care PDL a primit-o a fost cautata, ba mai mult a fost dorita. Este ideal sa arunci mortul acum in gradina altuia, dupa tot dezastru pe care l-au facut. Iar Ponta, fiind foarte foarte foarte foarte prost, a muscat ca un caine lesinat bucatica de carne pe care Basescu a lansat-o. Acest Mickey Mouse al politicii pe langa faptul ca este foarte prost nu inceteaza sa ne demonstreze asta zi de zi. In fine, ce mi-a placut din toata aceasta scena a fost faptul ca ingamfarea si jmecheria liderilor PDL a fost un pic tremurata si s-au mai trezit un pic din visul conducerii absolute. Totusi, cum am zis si inainte, sper sa nu fie doar un joc politic care sa le aduca si mai multa popularitate oamenilor portocalii. Atat!

joi, 19 aprilie 2012

Nu ierati si nu uitati!

Vad ca portocalii au inceput sa treaca din barca PDL in celelalte barci si anume in PNL sau PSD. Pe langa scarba pe care mi-o provoaca chestiile astea nu pot spune ca mi se pare normal sa nu fie legal. Legal, mi se pare ca un om ce se afla intr-o functie publica, ales sub numele unui partid, sa nu poata sa isi schimbe culoarea politica decat in momentul in care renunta la acea functie. Cum noi ne aflam in Romania, presupun ca majoritatea au urmarit nunta lui Pepe de marti seara (recunosc nu m-am prins de ce nu joi seara) si nimeni nu se arata afectat de acesti oameni lipsiti de orice fel de bun simt. Pana la urma vom ajunge ca orice votam sa fie acelasi lucru pentru ca numai numele partidului difera, oamenii sunt aceeasi. Ajungem din nou la intrebarea "Noi cu cine votam?".

vineri, 6 aprilie 2012

Idiotii au talent!

Da, chiar imi place emisiunea si ideea de la "Romanii au Talent" adica este chiar interesant sa vezi cam cate feluri de oameni traiesc in jurul tau si mai ales cati oameni de valoare putem ignora. In fine sunt si multi care nu au ce cauta intr-o astfel de emisiune dar sunt difuzati pana la urma pentru amuzamentul anumitor parti din audienta si pentru incurajarea altora de a participa in editiile viitoare. Insa cum nimic nu este perfect pe lume si aceasta emisiune imi pare ca are o mare, mare problema si anume ca promoveaza castigatori cei mai ratati dintre concurenti. Daca in editia trecuta am avut ca si castigator un tiriplici care facea versuri pentru gradinita si care acum behaie intr-un serial de 2 lei pe Pro, acum se prevede ca si castigator ceva mult, mult mai rau. A aparut in ultima editie a preselectiilor imbracat cu un sacou galben si cu fite de intelectual de mare fita. Nu poate vorbi integral limba romana pentru ca intre 3 cuvinte ii scapa un "kick it" din intamplare. Are un tic nervos si arata obsesiv doua degete ca si cum ar cere voie sa se duca la toaleta, ba mai mult de mana are legata o fundita. Are acea fata de etnobotanist si replici de ratat, trasaturi de idiot si bomboana pe portret : student la teatru. Superb! Sper sa nu castige, il detest toatal. Mai mult, totusi in afara de cantareti in tara asta nu mai exista nimic? Sunt cateva emisiuni care se bazeaza exclusiv pe voce si aici tot cantatul o sa fie la putere. Oricum daca asta este modelul unei generatii chiar suntem niste ratati! Pentru cei care nu sunt de acord cu mine, nu ma intereseaza! Punct!

sâmbătă, 31 martie 2012

Refuz sa sting lumina, sus!

Da, toata lumea o arde pe intuneric in seara asta de la 20:30, pentru a proteja Pamantul. Fals, spun eu, cu toata taria si cu toata increderea pe care o poate avea un om la aproape 21 de ani. Nu mai pot suporta ipocrizia de peste tot a oamenilor care indeamna la simtul civic si care isi dau ochii peste cap cand un caine face pisu pe o roata de masina, dar care se comporta odios atunci cand vine vorba de mediu, respectiv ii doare in cot.
Din dorinta lor de a fi in evidenta, mesteca toata ziua clisee pe care le aud la tv si care pentru ei nu au nici o valoare nici o importanta. Refuz sa ma inscriu in armata lor de teleghidati, ba mai mult refuz sa cred ca noi oamenii, in ritmul alarmant in care traim si ne dezvoltam (unii dintre noi) putem sa mai salvam planeta de mult sufocata. Cred ca pana la urma, NU putem sa schimbam nimic in acest domeniu decat sa incercam sa fim un pic mai putin nesimtiti. Cat despre lumina, va rog eu lasati-o deschisa la etaj!

sâmbătă, 17 martie 2012